Știați că cuvântul “orc” își trage rădăcinile din scrierile lui J. R. R. Tolkien, cel care a scris seriile de romane The Lord of the Rings sau The Hobbit?
Originea Cuvantului “Orc”
DVD Covers Collection
Zilele acestea am zis să-mi mai fac un pic de ordine prin bibliotecă (biblioteca cu filme și seriale), nu mă mai ocupasem de ea de vara trecută, iar acum, că tot au apărut serviciile acestea de cloud, am zis să-mi salvez undeva și coperțile de DVD-uri. Majoritatea dintre ele sunt coperți premium (adică am plătit pentru ele) și nu se găsesc gratis pe internet. De … unele pasiuni costă.
Am ales SkyDrive datorită spațiului un pic mai mre pe care-l oferă Microsoft, mai exact 7GB gratis. Cu toate că-s un fan Google Drive, salvez pe aici lucruri de care nu mă împiedic zi de zi, sper să reziste și să nu le găsesc șterse. Am să postez mai jos link-ul către colecție, colecție care se va updata de fiecare dată când apare un film sau serial care-mi place, care merită să stea la mine pe raft.
Colecția nu este foarte mare, dar sare de 1 metru lungime …
Seriale:
- Californication, Sezonul: 1 2 3 4 5
- Dexter, Sezonul: 1 2 3 4 5 6
- Fringe, Sezonul: 1 2 3
- Game of Thrones, Sezonul: 1
- How I Met Your Mother, Sezonul: 1 2 3 4 5 6
- Lost, Sezonul: 1 2 3 4 5 6
- Prison Break, Sezonul: 1 2 3 4
- Sherlock, Sezonul: 1
- Smallville, Sezonul: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
- Spartacus, Sezonul: Gods of the Arena, Blood and Sand, Vengeance
- Supernatural, Sezonul: 1 2 3 4 5 6
- The Big Bang Theory, Sezonul: 1 2 3 4
- The Vampire Diaries, Sezonul: 1 2
- White Collar, Sezonul: 1 2 3
Filme:
- Pirates Of The Caribbean – Curse Of The Black Pearl
- Pirates Of The Caribbean – Dead Man’s Chest
- Pirates Of The Caribbean – At World’s End
- Pirates Of The Caribbean – On Stranger Tides
- Smokin’ Aces
- The Social Network
In Spatele unui … Motor de Cautare
PageRank este un algoritm de analiză a hiperlegăturilor din Internet, folosit de motorul de căutare Google pentru a acorda o pondere fiecărui element dintr-o mulțime de documente interconectate prin hiperlegături, cu scopul măsurării importanței relative în cadrul mulțimii. Fiecare pagină din acest set poate conține link-uri spre alte pagini. Spre unele pagini vor fi îndreptate mai multe link-uri decât spre altele. Cu alte cuvinte, un utilizator (care navighează pe Internet, accesând diverse pagini întâmplător) va accesa cu o probabilitate mai mare unele resurse, iar alte resurse vor fi accesate cu o probabilitate mai mică. În funcție de numărul de link-uri care duc spre această pagină.
Putem spune că paginile care vor fi vizitate cu o probabilitate mai mare sunt mai importante decât celelalte (conțin informații mai multe, sunt articole mai citite decât altele etc). Un motor de căutare va trebui să redirecteze în prim-plan paginile cele mai importante (astfel încât dacă un utilizator caută un ac (anumite informații, în funcție de cuvintele-cheie tastate de acesta) în carul cu fân (mulțimea tuturor paginilor web), atunci această sarcină să nu fie la fel de proverbial imposibilă. Astfel, un motor de căutare are nevoie de un mod de a măsura importanța unei resurse din cadrul unui set, și de un algoritm de calcul a acestei importanțe.
Un algoritm care calculează acest factor este PageRank, iar unitatea de măsura folosită este indicele PageRank. Vom nota în continuare cu PR(R) indicele PageRank al resursei R.
Pentru a înțelege cum funcționează acest algoritm, să ne imaginam că vrem să calculam cât de importantă este pagina A, de exemplu. Să notăm cu M(A) mulțimea tuturor paginilor din care se poate ajunge la pagina A printr-un singur click. Fie B o pagină din mulțimea M(A). Evident, cu cât probabilitatea ca un utilizator să ajungă la pagina B este mai mare, cu atât probabilitatea de a ajunge la A este mai mare. De asemenea, cu cât numarul de link-uri deținut de pagina B este mai mare (vom nota cu L(B) acest numar) este mai mare, cu atât probabilitatea ca următoarea pagină vizitată să fie A este mai mică.
Dacă luăm în considerare și celelalte pagini din M(A), precum și probabilitatea ca un utilizator să continue navigatul pe Internet (această probabilitate este dată de un coeficient d), atunci formula pentru a calcula PR(A) (considerând că se știe PR(B)) este:

O metodă importantă folosită în algoritmul de PageRank este bazată pe funcțiile membru din logica fuzzy. Logica fuzzy este o logică care extinde logica clasică, booleană. Astfel, dacă în logica booleană o propoziție ia valori dintr-o mulțime a cărei cardinal este 2, în logica fuzzy valoarea de adevar a unei propoziții aparține intervalului [0,1]. Aceaste valori sunt date de așa-zisele funcții membru.
Sursa: TemaS MN 2012 – CTI, Automatică și Calculatoare, Politehnica București.
NetQin Android Booster
Cea mai grea parte după ce îți cumperi un telefon cu Android este accea în care trebuie să-ți găsești aplicațiile de care chiar ai nevoie. Nu e un lucru ușor, iar navigarea prin topurile de pe Google Play nu te ajută mereu. Nici nu mai știu cum am dat de NetQin Android Booster, dar cert este că aplicația este una dintre cele mai folositoare utilitare pe care le poți avea pe telefonul tău cu Android.
Am instalat-o acum câteva zile și am constat cu stupoare că telefonul a devenit și mai econom. Acum bateria mă ține pe puțin 3-4 zile la o folosire destul de moderată: îmi verific de 3 ori pe zi căsuța poștală, mai scriu 5 comentarii pe facebook, o oră de muzică în căști, 30 de minute apeluri + 5 SMS-uri, luminozitatea ecranului la minim (o mai activ doar când ies în soare). În orice caz, în acest moment sunt în a 2-a zi de funcționare, iar acumulatorul meu este la peste 80%.
![]()
- Închide toate procesele din background pe care nu le-ai setat tu să le omită.
- Ține memoria RAM liberă, la mine fiind mai mereu pe la 50%.
- Reglează luminozitatea ecranului, lucru pe care îl mai puteai face și dintr-un widget.
- Are grijă să-ți închidă, în caz că ai uitat, conexiunile de date: Bluetooth, WiFi, GPRS.
- Poți să-ți setezi o limită de trafic, astfel nu vei avea costuri suplimentare la operatorul de telefonie mobilă. Traficul se contorizează pe fiecare lună.
Cred că pare o nimica toată. RAM-ul îl poți elibera și tu din „Manager Aplicații”, procesele, la fel, poți avea grijă să le închizi. Să nu mai zic de WiFi sau Bluetooth … Cum să nu le închizi?! Așa credeam și eu. Dar să fim serioși, cu toții ne trezim după vreo 2 ore după ce am folosit WiFi că nu l-am închis sau că n-am oprit traficul GPRS. Veți vedea cât contează după ce instalați aplicația.
Pe lângă asta, aplicația vă mai învață că periodic trebuie făcută o descărcare și o încărcare completă pentru prelungirea vieții bateriei. Și nici măcar nu va trebui să ții contul periodicității acestui lucru, aplicația are grijă să te anunțe. Tare, nu?!
Tu ce aplicații recomanzi?



